08/06/2026
Mă simt așa descumpănită…
Simt să izbucnesc în dans și cântec, să pictez nori, să iubesc și să rad mirosind teii după ploaie.
În schimb eu stau în fața unui ecran și automatizez secvențe de mesaje în LinkedIn.
Mi-am demonstrat cam tot ce am vrut să îmi demonstrez…
Am 34 de ani și deja sunt antreprenor de 10 ani, am o dulceață de copil, si un soț pe care chiar îl iubesc.
Am călătorit în toată lumea, am fost coach în Abu Dhabi, model in Kuala Lumpur, marketer in Dubai, scriitor in Zurich, freelancer in Paphos, navigator in Spania, stewardesa in Irlanda, am plâns de dor de Crăciun în Singapore și m-am plictisit singură în Maldive.
Am atins niște cifre la care visam de când aveam 20 de ani, am trăit niște nopți ca în filmele de la Hollywood, am fost speaker pe la conferințe, am plâns în brațele unor străini și am ridicat din noroi zeci de oameni.
Oameni care, de altfel m-au terfelit în fața altora, ca mulțumire.
Am transformat colaborări în prietenii și grade de rudenii în distanță sănătoasă.
Nu cred ca mă mai poate impresiona ceva.
Mă bucur încă de lucruri mici, dar uitându-mă în jur, în fiecare zi îmi dau seama cât de mult nu mi-e locul pe nicăieri.
Nu înțeleg cum gândesc oamenii, cum aleg să stea între 4 pereți 8 ore pe zi în loc să aleagă să se plimbe pe munți.
Nu înțeleg de ce nu spunem “nu” lucrurilor care nu ne plac și care ne fac rău.
Nu înțeleg de ce închidem ochii când vedem nedreptate.
Nu înțeleg de ce alegem să fim răi și orbi și să trăim din validare, deși știm ca nu ne ține de sete mult. E un drog cu un efect atât de scurt… atât, atât de scurt…
Apoi tot cu tine ești…
Fac ochii atât de mari când văd cum degetele alintă viorile de la Opera și plâng concluzionând ca am urcat atat de mult, și am succes, l-aș mânia pe Dumnezeu dacă as spune ca nu e destul, dar eu nu sunt omul ăsta.
Sunt rezultatul neîmplinirii părinților mei care m-au învățat sa trag să fiu sus, al faptului ca a trebuit sa mă descurc mereu singură cu tot, de la 15 ani încă;
Și am reușit, dar eu tot natură și oameni caut, iubire și cântec, simțiri puternice și umanitatea e încă cea mai mare bucată de mine, oricât de strâmbă și fără obiective ar fi.
Nu m-au împlinit niciodată total lucrurile astea banale si nici sa mă mint singură ca să rezist undeva n-am putut.
De ce acumulez mai mult, de ce vreau să fug mai mult de felul în care privim munca…
Nu vreau să aud muzica făcută cu AI
Vreau să stau la ateneu și să plâng când aud vioara…
Vreau să aud tenorii și sopranele cum își tremură laringele din suflet…
Vreau să mă minunez de efortul uman, vreau să simt emoția pură care face muzica să fie muzică…
Sunt un expert digital care își dorește să nu fi existat vreodată internetul.
Sunt o extensie moartă a unui laptop care trăiește viu doar când se altoiește cu copacii din grădina casei sale.
Lacrimile mele indoliaza lumea care candva a fost, și pe care sper să o regăsesc într-un colț trunchiat de lume.
Sau mai bine zis, pe care urmează să o găsesc.
Te pupă sora ta și te roagă să te mai uiți și pe ”prinnăuntru”…