18/01/2024
Mi se intampla des sa mi se spuna ca nu gandesc cu inima, si mi se intampla si mai des sa ma gandesc la aspectul asta, ca deh, asa mi-s io. 🙂
De aici am ajuns la intrebarea:
Cum imbini creativitatea cu rationalitatea?
Si de ce spun ” a imbina”?
De cele mai multe ori, alaturam gandirea analitica cu cifrele si creativitatea cu a fi visator si a gandi abstract.
Observ oamenii din jurul meu si felul in care se raporteaza in vietile lor, si mai ales, <cat de mult fac – ce spun ca fac>, de cand ma stiu.
Mediul hiper-activ cu care am crescut acasa m-a facut asa si-mi place al naibii de mult. (Acum o sa-mi sara in cap multi terapeuti. E ok, sunt implinita. :)) )
Am facut acest ocol ca sa te fac sa intelegi ca am ochiul format.
Ce am observat pe baza de studiu, dupa ce am interactionat, lucrat si observat mii de oameni, din toate colturile lumii, este ca, avand o minte analitica, nu inseamna ca esti predispus sa fii un om orientat pe actiune.
Deloc.
Inseamna ca esti predispus sa ai o gandire abstracta, care “analizeaza”. Care creaza scenarii, procese si sisteme in cogniție. Si e super tare, ăsta e un om super smart.
Ceea ce denota ca o minte analitica va rumina un subiect, il va intoarce pe toate partile, va gandi procesul prin care a ajuns la rezultatul acelui proces, va lua in calcul obstacolele, riscurile, si, in deluzia asta a lui, va crede ca a luat in calcul toti factorii. Fals. Nu ai cum fizic sa ai o capacitate de a stoca toata informatia aia pentru ca nu ai cum sa o inveti, nu ai timp, si nu ai cum sa fii peste tot, deci nu ai cum sa detii toate informatiile, si nici toti factorii care vor face o decizie sa fie “perfecta”.
Nu exista decizie perfecta.
Nu exista perfect, cum nu exista perfectionism. Exista a elida si evita un scenariu din dorinta de a-i controla rezultatul si de a face un damage control. Cumva, suna safe, si este. Dar ce nu luam in calcul este ca facem asta doar ca sa ne oferim noua insine o minciuna frumoasa despre faptul ca suntem in control. Fals. Nu suntem.
Al doilea scenariu si a doua resursa, creativitatea, cea despre care in mod eronat consideram ca are legatura cu a fi o forma de visare si abstractizare, este de fapt, modul creierului de a cauta solutii la probleme.
Creativitatea este procesul prin care gasesti solutii la probleme.
Ai o infinitate de unelte prin care transpui asta.
Hopa. Aici devine interesant.
Creativitatea vine si iti spune: “Ok, asta e solutia, dar ai nevoie si de un instrument ca s-o aplici”. Intervine conceptul de actiune raportat diferit fata de primul scenariu, in care abstractul si analiza raman la punctul de concept.
Daca este sa luam cea mai simpla forma de manifestare a creativitatii — arta, prin, sa zicem, pictura. Pai am o problema, pe care caut sa o rezolv, si cumva trebuie sa folosesc o unealta (pensula) ca sa o comunic, ca sa o transpun.
Si acum, daca ne intoarcem la intrebarea noastra: “Cum imbini rationalitatea cu creativitatea?”
Si de ce e importanta intrebarea asta?
Pentru ca ma invata cum sa iau decizii echilibrate.
Nu bune. Pentru ca nu exista decizii bune.
Dar exista decizii echilibrate. Decizii din rezultatul carora pot sa scot un scenariu palpabil-pozitiv, din care am o reusita, preferabil tangibila.
Imbinand ratiunea cu creativitatea, pot sa imi dau seama felul in care creierul meu poate derapa, si ii pot permite sa derapeze un pic, in virtutea creativitatii, pentru a-i da voie sa gaseasca solutii iesite din comun. Si spun iesite din comun pentru ca asta inseamna sa fii creativ. Sa faci lucrurile diferit, pentru a scoate un rezultat diferit fata de cum ai operat pana acum.
Nu exista o singura cale de a lua o decizie echilibrata, nu pot sa decid doar cu inima, sau doar cu instinctul, sau doar cu partea mea cognitiva, nu pot sa aleg un singur factor si sa le ignor pe celelalte, pentru ca asta e definitia haosului. Asa apare un rezultat care nu aduce echilibru, dimpotriva, haos.
Si atunci este necesar sa iau in calcul toti acesti factori – si sa fiu constient de procesul prin care trebuie sa treaca mintea mea pentru a lua decizii.
Cel mai nociv mod de a lua o decizie este pe loc.
Un alt mod nociv de a lua o decizie este peste 6 luni. (Considerand un context in care 6 luni reprezinta un timp indelungat, si in multe cazuri, este.)
Poate ai mai auzit de “Uneori lucrurile se aseaza de la sine fara sa faci nimic”.
Este corect. Dar este corect in sensul ca mintea si corpul tau actioneaza de multe ori, la nivel de inconstient, facandu-te sa simti anumite lucruri, pe care nu ti le explici, si de acolo ai impresia ca ai preluat fraiele, fiind impulsiv, sau dimpotriva, fiind prea precaut, si esti in control.
Deloc.
Cine este in control aici este modul prin care tu te raportezi la realitate, si in prima instanta, daca nu astepti destul, mintea ta nu are timp sa preia toata informatia.
Si atunci, cum imbinam “creativitatea cu rationalitatea”?
Prin timp.
Prin a gasi slotul optim de timp. Bucata optima de timp in care sa astepti si bucata optim de timp in care sa actionezi, dupa ce prima bucata de timp s-a scurs. Care-s bucatile alea? Tine doar de context. Cuvantul ala de ne place tare — depinde.
Prin a da voie si timp mintii sa isi dea seama ca ceva nu e in regula, prin a-i da spatiu sa gaseasca solutii, sa abstractizeze putin asupra lor, pentru ca este necesar sa inteleaga problema (iar problema o gasesti prin abstractizare), iar apoi dand voie creativitatii, dupa ce ai recunoscut ca exista o problema acolo, sa gaseasca o solutie. Solutia nu va putea fi implementata fara o unealta. Iar la unelte… putem vorbi pana la Paste. 🙂
Si iata cum ai trecut prin ambele procese, cu timp, si ai ajuns la actiune.
Concluzionand… Din punctul in care ti-ai pus intrebarea “Ce fac in aceasta situatie?” mintea ta deja lucreaza la raspuns. Da-i spatiu, timp, tu dormi bine si fii fericit si lasa-ti cognitia si inima la inaintare pentru ca stiu ele ce sa faca, fara sa te stresezi tu. 👍
Happy December, everyone! 😚
