08/12/2024
Cred că asta e prima oară când o fac în public.
De obicei, prefer să nu mă vadă nimeni și să nu văd pe nimeni. Că-mi place singurătatea și spațiul meu, de ce să mint. Când vine vorba de a crea, a scrie, sau a picta, am așa o reticență față de tot, simt nevoia să mă izolez.
De obicei, când scriu, trebuie să am liniște totală, să fiu eu cu mine, să fiu un pic arici, chiar, dacă n-am spațiul meu, o să simt să te dau la o parte și să mă lași în lumea mea, dar, astăzi s-a întâmplat ceva diferit.
Când am intrat în cafeneaua unde-mi place, să scriu, m-a lovit pur și simplu…
O MARE de oameni!
Mulți! Mulți tare! Și tineri, frumoși, o forfotă delicioasă, plină de conversatii, expresii, grimase, concluzii, emoții care se văd pe față, zâmbete care se lungesc, degete care se impun pe concluzii puternice, experiențe care sunt trăite chiar aici, și acum, în cafeneaua asta în care stau și mă bucur de fiecare om care împarte spațiul său cu mine.
Ce norocoasă sunt!
Ce norocoasă sunt să pot să fiu parte, fie și pentru câteva minute, la dansul ăsta minunat al hazardului, ai întâmplării, al momentelor din viața cuiva.
Ce frumos să poți să vezi, să auzi, și să simți, laolaltă și în același timp, și cu alți oameni!
Și cumva, simțindu-mă, atât de “altfel” azi, mi-am dat seama că e super să fii altfel.
Și să te simți altfel.
